A ierta – a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala, a dezlega, a elibera. (dexonline.ro)
Actul iertării este o resursă pe care Creatorul ne-a daruit-o, prin intermediul căreia am putea reseta jocul, să revenim la un nivel neutru şi să putem începe totul de la zero. Am putea-o numi chiar o strategie spirituală pentru vindecarea sufletului.
A ierta nu înseamnă că va trebui să fim de acord cu acel comportament greşit sau cu repetarea acestuia. Iertarea se referă la eliberarea de pierdere de energie pe care opusul iertării o implică.
Haideţi să descoperim împreună ce implică de fapt acest act al neiertării şi ce se întâmpla în organismul nostru atunci când alegem să nu iertăm. Cum spuneam, iertarea este o resursă care se regăseşte în interioriul fiecărui om, fiind accesibliă ori de câte ori alegem să facem acest act.
Atunci când purtăm în sufletul nostru un resentiment faţă de o persoană, relaţia dintre mintea noastră şi corp are de suferit. Corpul va începe să producă în exces adrenalină şi cortizol, care în timp îşi vor lăsa amprenta asupra sistemului nostru imunitar şi pot contribui la dezvoltarea bolilor cardiace. Nu degeaba se spun vorbele acelea din popor : “a murit de inimă rea”, “şi-a otrăvit inima”.
Ei bine, atunci când cineva ne-a greşit sau atunci când noi percepem că am fost trădaţi, creierul nostru începe să emită semnale de alarmă întregului organism, avertizându-l că suntem în pericol (instinctual de autoapărare), iar atunci toate organele se pregătesc de atacul propriu-zis. Creierul emite semnale glandelor suprarenale, acestea eliberează în corp adrenalina, care măreşte bătăile inimii, pulsul arterial măreşte fluxul sanguin, iar când ajunge în plămâni primeşte oxigen, trimiţând toată puterea în muschi, corpul întreg fiind gata de atac. Dar pentru că la noi oamenii primează raţiunea, de cele mai multe ori nu vom reacţiona, neavând o eliberare a acestei puteri declanşate in interiorul nostru, vom ajunge să “fierbem în suc propriu”, toate toxinele eliberându-se în organism provocând nimic altceva decât foarte mult rău şiamărăciune. Acest proces va continua pe măsură ce vom înainta fără a accesa actul iertării. Atunci când suntem supăraţi şi nu iertăm, ne concentrăm pe cel care ne-a greşit, îi distorsionăm imaginea şi căutam un plan de a-l face să plătească.
Prin accesarea actului de iertare, ne putem elibera de toate aceste suferinţe şi greutăţi care ne apasă inima. Atunci când ne concentrăm asupra procesului de iertare (pentru că iertarea poate fi uneori un proces, nu poate fi de pe azi pe mâine, mai ales atunci când rănile sunt adânci, sau poate va fi nevoie să iertăm o persoană de mai multe ori pentru a putea reconcilia acea relaţie), ne putem mări capacitatea de a simţi compasiune şi dragoste față de cei de lângă noi, dar în special față de noi înșine.
Actul iertării poate fi un dar, un balsam mângâietor pe care ni-l putem dărui singuri.
Atunci când inima găseşte liniştea, sufletul va trece printr-o transformare. Toate actele de iertare şi eliberare sunt de fapt acte de vindecare ale sinelui iar dacă acest act devine o regulă, va fi mai uşor să ne dezvoltăm capacitatea de a iubi, de arăta compasiune şi mai ales de a fi flexibili.
Fiecare om aduce cu sine un bagaj pe care l-a dobândit de-a lungul dezvoltării sale, a învăţat să reacţioneze într-un anume fel, unic, şi-a dezvoltat un pattern pe care l-a învăţat în primul rând în familie, sănătos sau mai puţin sănătos cu privire la iertare, desigur si la celelalte aspecte ale vieţii. Toţi oamenii reacţioneză şi fac anumite lucruri pe un fond conştient sau mai puţin conştient dar care are legătuă cu începuturile lui ca şi persoană. Temperamentul îl moştenim ereditar, iar acesta exprimă trăsăturile caracterului care se formează pe parcursul vieţii în funcţie de mediul în care trăim, familie, prieteni, societate. Temperamentul şi comportamentul contribuie la formarea personalităţii, bazele acestora conturându-se în primii 3 ani de viaţă, dar procesul rămâne continuu.
Ceea ce învăţăm în familie rămâne de cele mai multe ori în incoştient iar acţiunea pe care o emitem merge de fiecare dată pe acelaşi drum bătătorit fără să ne dăm seama măcăr de ce alegem întotdeauna să facem asta.
Modul în care noi am primit sau am oferit iertarea, ne-a învăţat atunci când eram mici care este drumul. Gândeşte-te la perioada copilăriei şi la ce înseamna pentru tine iertarea atunci, ca pe ce anume ai perceput-o, filtrează informaţia pe care ai primit-o astăzi cu privire la neiertare şi la beneficiile pe care le ai atunci când alegi să ierţi. Dacă vei fi sincer cu tine, vei fi surprins să afli că vei dori să înclini tot mai mult spre a oferi iertarea.
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. ”
Proverbe 17:22