Violenţa poate fi definită ca o violare a drepturilor fiinţei umane, a dreptului la viaţă, securitate, la demnitate şi la integritatea fizică şi mentală.
Violenţa în familie este reprezentată de orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru de familie, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material, inclusiv împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
Consecinţele actelor de violenţă sunt grave, incluzând: depresia, izolarea, ideaţie suicidară, culpabilitate în primii ani după abuz, dificultăţi de relaţionare, de stabilire şi menţinere a unor relaţii satisfăcătoare atât cu partenerii, cât şi cu proprii copii.
De cele mai multe ori, violenţa în familie are caracter ciclic. Între două pusee violente pot apărea momente de tandreţe din partea agresorului, momente în care subliniază cu promisiuni că „nu se va mai întampla”. De cele mai multe ori, victimele doresc încetarea violenţelor,dar nu şi a relaţiei cu agresorul, motivele acestora fiind multiple: financiare, sentimente, copii sau teama de a fi judecate de lume. Ideea părăsirii agresorului este urmată de ideea reîntoarcerii la acesta, situaţie care poate deveni periculoasă.
Şedinţele de terapie se adresează atât victimelor, cât şi celor care practică acte de violenţă.
Rolul terapiei pentru persoanele care au fost victime ale violenţei este acela de a le ajuta să iasă din acest cerc vicios, de a învaţa semnele unui potenţial act de violenţă, astfel încât să evite declanşarea acestuia, să le ajute să depăşească traumele şi efectele acestora lăsate de urmele violenţei.
Rolul terapiei adresate persoanelor care s-au lasat conduse de violenţă este acela de a le ajuta să înţeleagă mai bine efectele comportamentelor violente, de a transmite metode de recunoaştere a semnelor violenţei înainte ca aceasta să preia stăpânire asupra lor, dar şi modele de a controla violenţa.