Ca şi corpul, psihicul uman poate fi rănit şi traumatizat. Spre exemplu, în medicină sunt denumite traumatisme rănirile fizice cu distrugerea oaselor şi a ţesuturilor. Referindu-ne la evenimentele psihice, putem vorbi de o rănire psihică atunci când trăirile emoţionale, gândirea, memoria sau imaginaţia nu mai funcţionează normal sau sunt considerabil limitate. O situaţie devine traumatizantă abia atunci când depăşeste capacităţile unui om de a face faţă provocărilor. În acest sens, aceeaşi situaţie poate avea pentru o persoană un efect traumatizant, în schimb, pentru altcineva, poate constittui doar o experienţă stresantă sau apăsătoare.
Trauma acţionează în special la nivelul sentimentelor, răscolind emoţionalul într-un mod extrem şi ducând la trăirea unor sentimente cumplite. O experienţă traumatică determină modificări de durată la nivelul corpului, spiritului şi al sufletului. Dacă, în cazul experienţelor stresante sau pline de tensiune, simptomele se diminuează sau dispar treptat, odată cu depăşirea situaţiei apăsătoare, urmările unei experienţe traumatizante nu dispar niciodată complet. O persoană care se simţea puternică şi sigură pe ea, după experimentarea unei situaţii traumatizante se va simţi multă vreme slabă şi vulnerabilă, lumea devenind pentru ea un loc nesigur şi periculos.
Când vorbim despre traume ne putem gândi la: moarte violentă, moarte prematură, moarte bruscă, suferinţă fizică prelungită: tortura, prizoneriatul, pierderi ambigue (pierderea apropiaţilor în cutremur sau alte catastrofe naturale), pierderi stigmatizate (HIV-SIDA şi prizonierii), pierderi multiple sau experienţe traumatizante anterioare.
Efectele traumei sunt multiple, astfel:
- La nivel individual: în plan pshihologic, gândirea noastră este afectată, fapt ce influenţează emoţiile; la rândul lor, emoţiile influenţează comportamentele, poate apărea sindromul post traumatic (trăirea repetată a traumei în amintiri cu reverberaţii sau în vise, pe fundalul unui sentiment durabil de amorţeală sau insensibilitate emoţională, indiferenţă faţă de alţi oameni, neimplicare, incapacitate de a resimți plăcerea în situații normale, evitarea activităţilor şi situaţiilor care ar putea trezi amintiri despre traumă), traumatizare secundară: familia, specialiştii, comunitatea;
- La nivel sistemic pot apărea efecte în sistemul credinţelor şi al semnificaţiilor situaţionale, de identitate, al perspectivei asupra lumii, al modului de reorganizare a sistemului familial, procesului de comunicare şi de rezolvare a problemelor. De asemenea, pot fi afectate şi funcţiile, rolurile, în familie sau în comunitate.
Toate aceste efecte, schimbări de comportament, atitudini şi emoţii reprezintă, de fapt, un mecanism de apărare necesar pentru depăşirea experienţei traumatizante.
Rolul terapiei pentru persoanele care au suferit traume este înţelegerea întregii situaţii şi a rolului pe care aceste semne îl joacă, de a găsi şi de a prelucra cauzele reale, astfel încât să se obţină o ameliorare a efectelor traumei şi de a permite persoanei să îşi reia cursul normal al vieţii.