Cente sau Centrul de terapie are menirea de a sprijini persoanele, familiile, dar şi copii care traversează situaţii de impas de-a lungul vieţii.

Familia înseamnă mult mai mult decât un grup de persoane, ea este baza fiecărei societăţi. Mai mult decât atât, familia este un sistem care funcţionează indiferent de personalitatea fiecarei persoane în parte. Într-o familie jucăm roluri de copii, părinţi sau partenerul cuiva şi nu încetăm să avem propriile idei, gânduri, dorinţe, aşteptări şi nevoi specifice, iar fără o comunicare eficientă a acestora vor exista inevitabil conflicte care, în timp, ne pot secătui de energia şi puterea necesară de a obţine ceea ce ne dorim pentru familia noastră. Fiecare persoană are resurse proprii pentru a putea depăşi aceste diferenţe însă, există şi situaţii când apar anumite blocaje în soluţionarea unor momente delicate. De-a lungul timpului parcurgem o serie de etape fireşti cum ar fi plecarea de acasă, construirea unui cuplu, apariţia primului copil, trecerea prin perioada pubertăţii şi a adolescenţei, căsătorirea copiilor, apariţia nepoţilor, cuplul în perioada târzie cu specificul înaintării în vârstă. Desigur pot interveni în demersul acestor etape fireşti şi alti factori perturbatori precum decesul unui membru apropiat familiei, divorţul şi efectele acestuia asupra copiilor, depresia, situaţii traumatizante, probleme ale cuplului marital etc. Toate aceste evenimente aduc cu sine o serie de factori stresanţi care de multe ori ne pun în impas, făcându-ne să ne simţim blocaţi. Dificultăţile apar atunci când o persoană, familia sau chiar şi când unul dintre copii nu reuşeşte să se adapteze la noile situaţii de viaţă.

Echipa Cente este formată din psihoterapeuţi care au experienţă de lucru atât în terapia individuală cât şi în cea de grup adresată copiilor, părinţilor, adolescenţilor şi tinerilor, adulţilor dar şi vârstnicilor.

”Familia este singurul loc din lume în care toţi ne asteptăm să fim susţinuţi: sufletele rănite să ne fie alinate, stima de sine să ne crească, problemele să ne fie rezolvate” (Virginia Satir).