cons-premaritala 

„O legătură atât de importantă și cuprinzătoare cum este căsătoria, n-ar trebui începută fără o pregătire temeinică și nici înainte ca puterile mintale și fizice să fi ajuns la maturitate. Legătura familiei este cea mai strânsă, cea mai delicată și cea mai sacră dintre toate câte sunt pe pământ. Ea a fost plănuită ca o binecuvântare pentru neamul omenesc. Și ori de câte ori se intră în legământul căsătoriei în mod inteligent, în temere de Dumnezeu și cu respectul cuvenit, căsătoria devine o binecuvântare.” – Ellen G. White

Căsătoria este definită ca fiind uniunea socială şi juridică dintre două personae, care se presupune că ar trebui să marcheze acel punct culminant dintre pasiune şi dărurie. În lumina provocărilor care vin odată cu societatea modernă, căsătoria a început să-şi piardă din popularitate dar mai ales din menirea pe care aceasta o are, iar multe persoane au început să înceteze în a mai crede în rădăcinile tradiţionale ale căsătoriei.

În afară de faptul că există persoane căsătorite care pur şi simplu nu reuşesc să petreacă timp de calitate cu partenerul lor din cauza mai multor factori externi precum o presiune mare din partea locului de muncă, sau şi-au pierdut interesul de a se implica în ceea ce priveşte viaţa de familie, ori au un anume stil de viaţă, obsesiv de a deţine lucruri materiale (salarii mari, bonusuri, promovări), există şi realitatea despre care am auzit cu totii si anume numărul mare de divorţuri şi mai ales de părinţi singuri.

Pentru a putea preveni fenomenul de divorţialitate care a luat amploare în ultimii ani, considerăm că este benefic pentru acele cupluri care aspiră spre o relaţie fructuoasă, care vor să depăşească provocările societăţii contemporane prin participarea la şedinţe de consiliere premaritală înainte de căsătorie.

Un motiv temeinic pentru a participa la consiliere premaritală este acela că prin intermediul acestui tip de consiliere, cei doi parteneri pot dobândi abilităţi de comunicare, astfel încât discuţiile despre conflictele pe care le au să le asigure un mod benefic de rezolvare pentru ambii parteneri şi reconcilierea.

Un alt motiv pentru a participa la consiliere premaritală este acela de auto-examinare a cuplului cu privire la rolul lor în viaţa de căsătorie. Prin acest mod, ne putem referi la mai multe aspecte, cum ar fi: aşteptările fiecărui partener de la celălalt, cariera, gestionarea finanţelor, împărţirea responsabilităţilor gospodăreşti, responsabilităţi comune cu privire la educaţia şi creşterea copiilor iar cel mai important, descoperirea calităţilor pe care partenerii le pot folosi în a se ajuta unul pe celălalt în vremuri de dificultate sau criză.

Consilierea premaritală pare a fi eficientă în cazul cuplurior care au reuşit să se adapteze unul altuia iar în perioada consilierii, aceştia se pot confrunta cu probleme pe care nu le-au remarcat încă. În această perioadă pot afla lucruri noi, se pot adapta, pot dobândi o imagine mai amplă, pot amâna căsătoria până când se rezolvă problemele sau pot renunţa la angajament. Se presupune că acest tip de consiliere este util cuplurilor tinere pentru a detecta şi întâmpina potenţiale dificultăţi maritale.

Consilierea premaritală  poate fi benefică acelor cupluri care au curajul şi onestitatea de a prezenta care sunt punctele lor slabe cu privire la obiectivele pe care le au asupra relaţiei lor.  De asemenea, un motiv determinant al participării la consilierea premaritală poate fi iubirea pe care cei doi parteneri o împărtăşesc, fapt ce ar trebui să-i motiveze în a o dezvolta, dedicând efort din partea ambelor părţi de a edifica o familie pasionată. De reţinut este ideea de la care pornesc, temelia pe care aceştia îsi vor dezvolta relaţia, tipul de familie pe care îl doresc să-l furnizeze şi cum pot ei contribui la dezvoltarea societăţii şi mai ales a ceea ce ei speră să acumuleze în urma timpului lor petrecut împreună şi a progreselor. De asemenea, cei care participă la şedinţele de consiliere premaritală vor fi mult mai deschişi să apeleze la un specialist atunci când simt că relaţia lor devine instabilă.

Psihoterapeut de familie, cuplu și copil,

Veronica Bayrakcioglu

 

Leave a Comment